Stii weekendul ala cenusiu? Astept tramvaiul…defapt la cat de greu vine cred ca el ma asteapta undeva la capat de linie. Sunt in unul din desele momente care ma gaseste cu marunt in buzunar, o mini cutie a milei ambulanta, vreo 1,75 lei in buzunar, chef nebun de a rontai ceva…chipsurile sunt incomode si-mi zgarie, in mod rautacios, limba, dintii, gingiile, cerul gurii…nu le vreau azi. Stii ce-as manca? O eugenie, un pachet de biscuiti, din ala de 0,0023 lei…vechi. Da-i fuga la primul magazin, la primul magazin, magazin…primul…primul e undeva la 4 statii de tramvai, se numeste Carrefour, sau ceva de genul asta. Nuuu, vreau un butic, un magazinas, un parter de bloc cu un grilaj de unde iese o mana tremuranda sa primeasca neinsemnatul metal si sa-mi dea pachetul de biscuti, simpli, fara crema, nu vreau crema… Si chiar daca gasesc asa ceva, dau de triunghiuri umplute cu crema de capsuni glazurata cu zahar ars trecut prin aroma de menta coapta la lumina becului. Nu mai exista rostar? biscuiti picnic? din aia mici si maronii…pe care-i gasesti mereu striviti prin pachet, prin punga aia transparenta pe care stii sa o deschizi, sa o rupi (ca astea noi sunt cu cifru). Nu? nu. Eugenia, aia ieftina si simpla dar pe care o mananci in zeci de moduri, o desfaci, mananci pe felii, o mananci intreaga, o inmoi in lapte, in ceva…
Nu, suntem societatea ipocrita care pe cat se scufunda in mocirla marketingului inexistent cu atat are ifose si aere mai mari de vanzatori, de marketeri, nu mai cumpara nimeni nimic, de ce te chinui sa vinzi cat mai mult si mai complicat ?

V-a scris ultimul mohican al biscuitilor picnic, de la fata locului, din spatele ultimului butic
Berceni, Aparatorii Patriei.

continuarea…. http://noptilealbe.wordpress.com/2010/02/16/din-jurnalul-ei-14-februarie-ii/

“Din jurnalul ei – 14 februarie” este o nuvela in 3 parti, inspirata din realitate. Drumul unei ea prin emotii puternice, tradari, evenimente neasteptate, dragostea pentru un el, toate pana pe 14 februarie.

http://noptilealbe.wordpress.com/2010/02/14/din-jurnalul-ei-14-februarie/

Esti tu si ea, locul reprezinta confortul intruchipat, clepsidra a pierdut sirul granulelor de nisip, ziua incheiata se pierde in norul de praf din urma ta, culoarea e rosu, rosu incins la 40 de grade. Relaxeaza-te, dupa primul gat iti vei aduna perechea, de pe pereti, razuind caramizile pentru a-i strange sutienul, rochia sau accesoriile. Compania noastra din seara asta are fusta dar si un cimpoi plin de saliva, linge-i whiskey-ul din barba roscovana si bucura-te de noaptea asta.

E tupeu, exista limbaj, avem elemente clasice, originare pentru produsul in fapt, avem brand, regizor care intelege exact cromatica, mimica si obiceiurile ariei in care whiskey-ul circula.

De ce e buna? E o reclama care nu are treaba cu Romania, din niciun punct de vedere.

Citeste-ti codul numeric personal cat mai poti, cu 2 secunde inainte de primii mililitrii. Red Bowler stie cui se “vinde”, e un vulgar prieten care bea numai in confortabila companie a cunoscutilor, acolo unde toti avem cate o opine, mai ales asupra licoriii ce ne acompaniaza.

Starlink Group ne indulceste cu zaharul Le Marco…

Funny, oricine altcineva in afara de Florin Piersic…si Ovidiu Ioanitoaia, si as fi spus Funny.
Ideea de baza este cel putin sclipitoare, felul in care e regizat spotul? Din nou, lipsit de banal. Targetul? M, nu prea ai un segment bine stabilit pentru cumparatorul de zahar dar atunci cand vezi mai multe pungi pe raft poti sa spui “Ah, uite, zaharul ala in care batranul linge o pustoaica”. Apropo, ne-am pierdut in detalii stricte si am uitat esenta spotului. Ce se intampla aici era in mintea tuturor, pe buzele tuturor dar nu am spus-o niciunul cu voce tare. 110 ani, 120 de kg si o dorinta perversa de a … linge fete. Reclama socheaza prin timbrul libidinos, pervers, bolnav si nu poti decat sa conturezi o gama vasta de grimase atunci cand spotul se incheie, camera se misca, burtile aproape ii ies din camasa si ramane la alegerea noastra sa ne imaginam ce Dumnezeu se intampla dupa.
Grija cu Le marco, nu-i exclus sa gasesti par pubian in placinta de bostan.

Lavazza. Taci… cuvintele sunt pentru restul zilei.

Muzica – Amanda Lear- Give a bit of Mmmmh To Me

Explozie, dinamism, spasme aproape orgasmice, ciocolata… kinder?!?

Kinder Bueno, produs aflat sub marca G7 advertising, isi face aparitia tv incercand sa sparga imaginea si targetul Kinder prin imagine, concept si slogan “not only for kids”. Nu mai vedem niciun ou si nici o pereche de maini incercand sa imbine un mini-lego amuzant, sau nu. In schimb, inca din primele secunde, ne loveste in timpan tenta semi-erotica data de senzuala melodie, o schimbare radicala a mentalitatii kinder, “da-mi putin mmmm”, acolo unde “mmmm” stands for….what? Care-i prima reactie pe care o ai cand in fata ta troneaza un panou gigant cu o tipa murdarita de ceva…maroniu-inchis in coltul gurii? Ah, daca dinamica, cromatica si imaginea video este impecabila nu pot spune acelasi lucru despre publicitatea stradala, imaginea statica nu poate sa nu te faca sa pufnesti in ras in timp ce-ti tragi o palma, usor, peste frunte.

Nu se poate ignora curajul producatorului care a ales melodia, conceptul si tenta dar schimbarea nu-mi…miroase? la fel de interesanta atunci cand ma pun in pielea cumparatorului. Kinder nu cred ca a facut altceva decat sa piarda un viitor procent de cumparatori minori si sa castige prea putin in segmentul major. Nu vad cum un potential client ar privi reclama si ar zice “Da, chiar maine o sa-mi iau la pachet, pentru serviciu, un kinder bueno, poate-poate o sa-i vorbesc sefului cu botul plin de…ciocolata” sau “Sunt sigur ca prietenului meu i-ar place la nebunie sa-mi inmoaie crusta maronie din coltul gurii”.

Aici facem diferenta dintre curajul si eficienta publicitara, nu tot ce e funny, indraznet, bine lucrat (profesionist) e si sanatos in randul cumparatorilor. Probabil Kinder inca traieste din brandul propriu sau poate in viitorul apropiat vor deveni mai agresivi in noua mentalitate si vor incerca sa stearga de tot imaginea de ciocolata strict pentru copii. Combinatia din prezent a vocilor pitzigaiate de fetite si baietei dragalasi din spoturile video cu celebrul timbru “give a bit of mmm to meeee” imi suna a film porno cu camera ascunsa, dar fiecare cu bucuria lui. Kinder, kinder joy.