Mini-super-giga-hyper-marketul butic

Ce vreme, ce ploua, ce statie, ce tramvai.

Stii weekendul ala cenusiu? Astept tramvaiul…defapt la cat de greu vine cred ca el ma asteapta undeva la capat de linie. Sunt in unul din desele momente care ma gaseste cu marunt in buzunar, o mini cutie a milei ambulanta, vreo 1,75 lei in buzunar, chef nebun de a rontai ceva…chipsurile sunt incomode si-mi zgarie, in mod rautacios, limba, dintii, gingiile, cerul gurii…nu le vreau azi. Stii ce-as manca? O eugenie, un pachet de biscuiti, din ala de 0,0023 lei…vechi. Da-i fuga la primul magazin, la primul magazin, magazin…primul…primul e undeva la 4 statii de tramvai, se numeste Carrefour, sau ceva de genul asta. Nuuu, vreau un butic, un magazinas, un parter de bloc cu un grilaj de unde iese o mana tremuranda sa primeasca neinsemnatul metal si sa-mi dea pachetul de biscuti, simpli, fara crema, nu vreau crema… Si chiar daca gasesc asa ceva, dau de triunghiuri umplute cu crema de capsuni glazurata cu zahar ars trecut prin aroma de menta coapta la lumina becului. Nu mai exista rostar? biscuiti picnic? din aia mici si maronii…pe care-i gasesti mereu striviti prin pachet, prin punga aia transparenta pe care stii sa o deschizi, sa o rupi (ca astea noi sunt cu cifru). Nu? nu. Eugenia, aia ieftina si simpla dar pe care o mananci in zeci de moduri, o desfaci, mananci pe felii, o mananci intreaga, o inmoi in lapte, in ceva…
Nu, suntem societatea ipocrita care pe cat se scufunda in mocirla marketingului inexistent cu atat are ifose si aere mai mari de vanzatori, de marketeri, nu mai cumpara nimeni nimic, de ce te chinui sa vinzi cat mai mult si mai complicat ?

V-a scris ultimul mohican al biscuitilor picnic, de la fata locului, din spatele ultimului butic
Berceni, Aparatorii Patriei.